Alungarea gândurilor nedorite
Cu toţii ne confruntăm, la un moment dat, cu gânduri nedorite, gânduri negre, pe care am vrea să le facem să dispară. Însă, uneori, ni se pare că ne zbatem în nisipuri mişcătoare. Cu cât depunem mai mult efort să ieşim din ele, cu atât ne scufundăm mai mult.
Vom face împreună un mic experiment. Pentru cinci minute, lăsaţi revista din mână şi încercaţi să vă gândiţi la orice altceva în afară de un urs alb. De fiecare dată când vă vine în minte un urs alb însemnaţi un „x” pe o foaie de hârtie. Puteţi începe acum.
Cu experimentul acesta Feodor Dostoievski îl uimea pe fratele lui, în copilăria celor doi. Îl consemnează şi în Însemnări de iarnă despre Impresii de vară, cu precizarea că, în ciuda efortului nostru, ursul alb ne va veni în minte în fiecare minut.
Un profesor de la Harvard, Daniel Wegner, a făcut o serie de experimente psihologice pornind de la această observaţie a scriitorului rus, ajungând la aceleaşi concluzii, de data aceasta pe baza datelor experimentale. Numai că el nu s-a oprit la ursul alb, ci a mers mai departe, investigând eforturile oamenilor de a nu reflecta (de supresie, după terminologia lui) la gânduri cu conţinut emoţional negativ (cum sunt cele din depresie, anxietate) sau gânduri nedorite, în general. Aceste studii s-au concretizat într-o teorie cu nume sugestiv: teoria procesului ironic în controlul mental. Conform acestei teorii, orice om care se angajează în supresia unui gând este foarte probabil să se confrunte cu o reîntoarcere mai frecventă şi intruzivă a gândului respectiv.
Toate studiile realizate până acum sugerează că, deşi supresia poate părea o soluţie eficace, ea are consecinţe profunde şi neaşteptate. Şi aceste efecte ironice, opuse efectului dorit, apar mai ales în cazul în care avem de-a face cu gânduri nedorite, cu gânduri negative, în condiţii de oboseală şi stres, când resursele noastre cognitive sunt diminuate. În aceste cazuri nu este indicat să încercăm să nu ne gândim la gândurile care ne deranjează, ci să folosim alte strategii.
Strategiile cele mai eficiente în aceste cazuri sunt distragerea (să ne gândim în mod activ la altceva – cum ar fi să citim ceva, să ne rugăm, să cântăm) şi o anume distanţare de gând (să privim gândul ca pe ceva diferit de noi înşine, ca pe o pasăre trecătoare pe cerul minţii noastre).
Aceste modalităţi se regăsesc, într-o anumită formă, şi în Tradiţia ortodoxă. Ele se aplică, de exemplu, în cazul gândurilor de hulă sau al altor gânduri negre, urâte, care ne vin involuntar în minte. Nu este bine să înfruntăm aceste gânduri şi nici să intrăm în discuţie cu ele, să le combatem, pentru că atunci se întorc cu şi mai multă putere (asta nu numai din cauza efectului ironic, ci şi din cauza implicării unor duhuri şi mai ironice, la care psihologia nu poate avea acces). Cel mai bine este să nu le dăm importanţă. Următorul dialog din cartea Nevoinţă duhovnicească, a Părintelui Paisie Aghioritul, este foarte folositor şi concluziv: „«Părinte, mult mă chinuiesc cu nişte gânduri…» «Sunt ale diavolului. Linişteşte-te şi nu le da importanţă. Eşti sensibilă. Diavolul îţi exploatează sensibilitatea, te face să examinezi prea minuţios unele lucruri, îţi lipeşte mintea acolo şi te chinuieşti fără folos. Îţi poate aduce gânduri necurate, de pildă despre stareţă, sau chiar despre mine. Nu le da importanţă. Dacă dai puţină importanţă unui gând de hulă, te poate chinui, te poate zdrobi. Îţi trebuie puţină nepăsare bună.» […] «Părinte, cum să alung un gând de hulă care îmi vine în vremea slujbei bisericeşti?» «Prin cântarea psaltică Deschide-voi gura mea… Nu ştii muzică? Să nu-l iei în seamă. Dispreţuieşte-l»”.
Apostolul Pavel le scria corintenilor: Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer (I Corinteni 9: 26). Şi lupta noastră cu gândurile trebuie să o ducem cu înţelepciune. Nu ca la întâmplare, ci sub călăuzirea duhovnicului şi ghidaţi de experienţa şi înţelepciunea Sfinţilor Părinţi. Această înţelepciune este redescoperită, într-o altă formă, şi de unii psihologi renumiţi, iar cine cercetează, cu discernământ, acest domeniu se încredinează de cuvintele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful: „Toate câte se spun bine şi frumos la toţi sunt ale noastre, ale creştinilor”.
Bibliografie:
Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003;
Masuda, A., Twohig, M.P., Stormo, A.R., Feinstein, A.B., Chou Y-Y., & Wendell, J.W., „The effects of cognitive defusion and thought distraction on emotional discomfort and elievability of negative self-referential thoughts” în Journal of Behaviour Therapy and Experimental Psychiatry, 41, 2010;
Wegner, D. M., White bears and other unwanted thoughts: Suppression, obsession, and the psychology of mental control. New York, 1989, Viking/Penguin;
Wegner, D.M., Riemann, B.C., Najmi, S., „Managing unwanted intrusive thoughts in obsessive-compulsive disorder: Relative effectiveness of suppression, focused distraction, and acceptance” în Behaviour Research and Therapy, 47, 2009.
Text: Dumitru Tiberiu Fişcu
Foto: Dragoş Luduşan
Arthos, nr. 1(1)/2013
