Pages Menu
Categories Menu

Adăugat pe Feb 11, 2015 in Editorial | 0 comentarii

Între persoană şi individ

Între persoană şi individ

Ce este omul, în mai mare măsură, persoană sau individ? Răspunsul vine instantaneu şi involuntar – este persoană, desigur. De unde vine această certitudine interioară? Din felul cum sună un cuvânt sau altul, din distincţia semantică a termenilor? Sau există o spontaneitate firească, una definitorie, care face abstracţie de sinonimia de suprafaţă, de încărcătura sociologică a celor doi termeni?

În utilizarea comună, individul este mai degrabă insul de pe stradă cu o privire nestatornică, cu gesturi îndoielnice, bănuit cu uşurinţă de rele intenţii. Până şi DEX-ul notează că individul este un om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreţ. Or, cine ar vrea să se identifice cu tipul supus denigrării?

În schimb, persoana înglobează virtuţi, are nenumărate capacităţi intelectuale pe care le descoperă fără a le epuiza. De asemenea, persoana este în stare să iubească şi să se jertfească pentru seamănul său. Toate îi sunt date pentru a tinde spre desăvârşire, pentru a descoperi şi a creşte chipul dumnezeiesc dintru sine, fiindcă după chip şi asemănare cu Dumnezeu a fost plăsmuit omul. Astfel, s-ar putea ca omul să ştie că este persoană mai mult dintr-o pornire ontologică, din ceea ce este specific felului său de a fi.

Cu toate acestea, de-a lungul istoriei au fost multiple încercări de a depersonaliza fiinţa umană, de a o reduce la infime potenţialităţi. În comunism, de exemplu, închisorile erau pline de deţinuţi ZEK identificaţi cu un număr. Combinaţia de cifre dată la intrarea în temniţă îl definea pe cel închis, îi era nume şi prenume, îi ştergea memoria, neamul, chipul, identitatea. Omul devenea, dintr-o dată, un individ identificat cu un anumit număr. Astăzi, numerotarea oamenilor este în plină ascensiune. Actuale sunt recensămintele, datele statistice referitoare la rata naşterii, a morţii, a migrării peste hotare, a încadrării în câmpul de muncă, paşapoartele biometrice etc. Totul este uniformizat – o masă mută de cifre.

Mai mult decât atât, omenirea asistă în mod neputincios la un joc meschin al batjocoririi şi al anulării identităţii umane. Într-o ploaie acidă a neînţelegerii, sunt date peste cap toate rânduielile fireşti lăsate încă de la Facere.

Gradual chipul se şterge, bărbatul este împins spre feminizare, iar femeia este încurajată să se străduie să fie cât mai masculinizată. Pentru ca nefirescul să fie dus până la graniţele absurdului, astăzi e la modă să se vorbească despre o imposibilitate de identificare a sexului unui nou-născut. Se pare că unii reprezentanţi ai omenirii acceptă să fie încadraţi mai degrabă în categoria celor nedeterminaţi.

Dinamica socială actuală pare a fi una: ruperea omului-persoană din Sânul Treimic al Persoanei. Valorile care se impun, tipul de discurs acceptat, imaginile vehiculate creează un amestec capabil de a dezorienta şi de a reduce omul la statutul de individ. Iar individul este atras într-o nebuloasă a incertitudinii, a imposibilităţii de a se amplasa într-un cadru firesc al comuniunii, al dăruirii de sine, al jertfei şi al iubirii.

Ce se întâmplă cu acea spontaneitate care determină omul să aibă trăirea faptului că este persoană? Această chemare interioară deschide un drum de întoarcere. Omul rătăcit de la persoană la condiţia de individ poate redeveni persoană.

Text: Tatiana Onilov

Foto: Violeta Radu

Arthos, nr. 3(3)/2013

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>