Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Adăugat pe Oct 10, 2014 in Ortodoxia noastră | 0 comentarii

Pictura iconică naivă şi autorul ei

Pictura iconică naivă şi autorul ei

 

Pictura iconică naivă aduce în receptarea actuală păreri diferite. Dar câte păreri sunt formulate în urma înţelegerii acestui stil? De la început se înţelege că pictura naivă este un stil de reprezentare caracterizat de un desen naiv, vesel, dominat de simplitate şi echilibru. Dacă ar fi să definim în esenţă pictura naivă, atunci ea ar fi o stare de libertate desăvârşită, pur spirituală, asemenea unui salt deasupra a tot ceea ce înseamnă formalism.

Natura icoanei naive trebuie gândită în lumea ei, o lume aşezată în jurul bisericii şi a ţintirimului ei, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţii, între veşnicie şi efemer. Aici pictorul-ţăran nu utilizează în discursul său plastic niciun cod anume, ci arată dintr-o dată o imagine totală. El se oferă în primul rând prin creaţia sa, şi, în acelaşi timp, ne oferă un spectacol existenţial plin de promisiuni, dar şi de întrebări. În opera sa, prin aceste bucăţele de sticlă, dincolo de mesajul religios, îşi dau mâna transcendentul cu imanentul, lumea animală cu cea vegetală, dezvăluind prin aceasta trăirea sa intensă.

Rezultă un amalgam de contradicţii, decepţii şi revendicări. Lumea care-l înconjoară e într-o continuă schimbare şi transformare, însă în trăirile sale el se opune cu străşnicie acestei înstrăinări. De aceea culorile îi sunt vii, atrăgătoare şi reale, aşa cum sunt şi trăirile lui şi ale lumii sale. Nimic la el nu e fals. El, ţăranul, pictează… o rugăciune! Rugăciunea lui.

Pictura: Henorel Nica

Pictura: Henorel Nica

Bucăţele de sticlă

Acele bucăţele de sticlă, căci trebuie neapărat să subliniem faptul că adevărata icoană pe sticlă era de mici dimensiuni, dată fiind scumpetea sticlei-glajă în epocă, era idealul în ceea ce priveşte împlinirea sentimentului iconic. Prin ea, chiar şi cei mai săraci şi umili ţărani români îşi puteau permite luxul de a agăţa pe perete, într-o modestă ramă de brad, o scânteie din lumile divine şi o cerească promisiune de mai bine, în bezna condiţiilor social-economice pe care le trăiau. Pictura icoanei este realizată după şablon, izvod, pe dosul sticlei, astfel încât contururile şi întreaga compoziţie este desenată în oglindă, pentru ca în momentul întoarcerii sticlei, imaginea să fie prezentată corect. Sticla îndeplineşte astfel o dublă funcţie: cea de suport, dar şi de strat protector al picturii. Se creează o pictură care izbucneşte din interior înspre exterior, prin straturi succesive de culoare şi a căror adăugare nu suportă corectarea.

Originea stilului

În ce priveşte originea acestui stil aparte, cercetătorii de mult timp sunt de acord că la noi pictura naivă a icoanelor a apărut în Transilvania, fiind un fenomen ce are un caracter de legendă şi ale cărui origini au legătură cu celebrul miracol de la sfârşit de secol XVII, când la Mănastirea Nicula din apropierea oraşului Gherla, judeţul Cluj, are loc lăcrămarea Maicii cu pruncul în braţe, icoană a Părintelui pictor Luca de la Iclod.

Ţăranii şi-au dorit să aibă şi ei copii ale acestei icoane, însă nu atât de costisitoare. Atunci, şi le-au creat ei înşişi. Astfel, ţăranul nostru pictor s-a găsit în situaţia ideală de a prelua realitatea şi de a o restitui, pentru acest act lipsindu-se de metodele culturii plastice şi acceptând netulburat improvizaţiile lui formale.

În gândirea sa nativă, ţăranul-zugrav a închipuit într-o reprezentare aproape grafică şi scene de o ironie extrem de fină şi de un umor ancestral, precum în scenele Judecăţii de apoi. Acolo, personajele sunt scoase din realitatea imediată şi imortalizate într-o lume idealizată, dar impregnată de pragmatism.

Există însă şi câteva caracteristici specifice icoanelor pe sticlă. Nuanţele de gri (griurile) folosite sunt lumini ce vin dinăuntru; ele, de fapt, emană din peisaj, iar nu din soare, un soare care şi aşa apare destul de rar în iconografie. De asemenea, verdele este şi el o culoare prea puţin acceptată ca o culoare plină pentru fondul icoanei, deoarece simboliza Islamul, duşmanul de moarte al Bizanţului şi al Creştinismului medieval; din acest motiv, de multe ori chiar şi frunzele ce participă la încadrarea scenelor sau a personajelor sunt… albastre.

Receptarea criticii

Criticii apreciază în mod special imposibilitatea autorilor de a respecta canoanele picturii clasice, violenţa culorilor, abstractizarea formei, inserarea în icoane a motivelor populare româneşti, licăririle unice datorate imperfecţiunilor foiţelor de sticlă ce ieşeau din glăjării… elemente care le fac să fie unice şi, prin urmare, mai valoroase. Cu toate acestea, icoanele îşi păstrează neştirbit fastul imperial, creat şi prin foiţele de aur curat cu care sunt realizate aurele sfinţilor. Organicitatea formelor, forţa brută a culorilor şi desenul stângaci pot arăta însă şi ceea ce se află dincolo de imaginea imediată: durerea Maicii Domnului pentru Fiul său, izbânda suferinţei sfinţilor.

Soarta stilului

Cu timpul se schimbă destinul acestui stil. Din cauza înmulţirii pictorilor iconari şi a concurenţei, pictorii niculeni s-au strămutat ajungând din Ţara Bârsei până în sudul Transilvaniei, făcând renumite centrele Sebeş şi Alba, Sibiu sau Făgăraş.

Epoca de aur a icoanelor pe sticlă o aflăm de pe la mijlocul secolului XIX, aceasta începând să apună spre începutul secolului XX, când intră în uz primele litografii. Acum ies în evidenţă personalităţi artistice puternice care se rup de obiceiul de a-şi păstra creaţiile anonime, precum făceau primii zugravi ţărani care se considerau doar simpli meşteşugari. Îi amintim doar pe Maria Chifor de la Nicula, Savu Moga din Arpaşul de Sus – Sibiu, Ion Pop din Făgăraş (greco-catolic), câţiva din cei care au creat o artă iconică autentic românească.

În urma acestui stil rămâne naivitatea ca valoare. Cei care înţeleg tainele acestei picturi ajung la concluzia că naivitatea este, de fapt, o calitate. Poate tocmai de aceea iubim copiii, pentru că au acea inocenţă firească prin care ei se bucură şi ştiu să trăiască pur şi simplu,în timp ce noi ar trebui să reînvăţăm să trăim de la ei… Lor nu le trebuie mult pentru a fi fericiţi.

 Henorel Nica

Arthos, nr. 1(1)/2013

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>