Pages Menu
Categories Menu

Adăugat pe Feb 16, 2015 in Comunitatea | 0 comentarii

Pelerinaj în Grecia, sfinţii şi casa Părintelui Marcu

Pelerinaj în Grecia, sfinţii şi casa Părintelui Marcu

Anul acesta, Biserica misionară a studenţilor a fost invitată pentru a şasea oară în „Casa Iubirii”. În cartierul Dionysios al Atenei, se află casa Părintelui Marcu Manolis (1937 – 2010). În urmă cu zeci de ani, Părintele Marcu a fost numit paroh al acestei comunităţi, care pe atunci număra doar câteva case răsfirate ici şi colo, iar de atunci a adunat în jurul său un mare număr de credincioşi care s-au stabilit aici şi i-au devenit fii duhovniceşti. O latură a lucrării duhovniceşti a Părintelui Marcu a fost aceea ca împreună cu cele două surori ale Sfinţiei Sale şi sprijinit de credincioşii din parohie, să găzduiască în fiecare an, în casa dumnealor, grupuri de pelerini din ţările ortodoxe, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a cunoaşte marii sfinţi din împrejurimea Atenei. La scurt timp, casa Părintelui Marcu a fost numită „Casa Iubirii” de către un grup de tineri din Polonia şi aşa i-a rămas numele.

Ceea ce m-a impresionat de la început, a fost prea plinul dragostei cu care am fost primiţi aici. Dragostea aceasta sinceră, puternică, dar în acelaşi timp deosebit de discretă, ne-a însoţit tot timpul. Nu mai întâlnisem aşa ceva; am asemănat dăruirea, jertfa, iubirea acestor oameni cu starea inimii care trebuie să fi existat în primele comunităţi creştine. I-am simţit încă de la început ca pe nişte fraţi, ca şi cum i-aş fi cunoscut de foarte mult timp. S-a adeverit atunci cuvântul pe care mi-l spusese părintele meu duhovnic şi anume că mai presus de neamul grecilor, al ruşilor, al românilor, sârbilor etc., este un alt neam, neamul creştinilor.

Pelerinajul ne-a fost presărat cu o mulţime de mănăstiri şi de sfinţi, pe care, îndrăznesc să spun, i-am văzut şi le-am vorbit, nu doar i-am vizitat. Prima noastră oprire duhovnicească a fost la Mănăstirea Sfintei Paraschevi (Paraskevi) de pe valea Tembi, sfântă vindecătoare de boli de ochi, în a cărei peşteră am intrat rând pe rând şi am băut din apa care izvorăşte dintre stânci. A urmat Mănăstirea Kato Xenia, unde se păstrează o bucăţică din Brâul Maicii Domnului. Nefiind în mănăstire maica ce avea cheile de la dulapul unde se păstrează sfintele moaşte, ne-am închinat acestora de la distanţă. Când am ieşit din mănăstire, tocmai se întorcea maica stareţă, care, în ciuda oboselii, ne-a oprit şi, în câteva minute, a venit dumneaei la noi cu racla în care se află Brâul Maicii Domnului, trecând pe la fiecare dintre noi în autocar, pentru a ne putea închina. Maica Antonia, care o însoţea, ne-a spus că în ultimii doisprezece ani, Brâul a fost scos în afara mănăstirii doar de două ori, cea de-a doua oară fiind acum, pentru noi. A fost o mare binecuvântare de la Maica Domnului şi de la maica stareţă.

După ce am ajuns în Atena, au urmat şapte zile de pelerinaj la sfinţii cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi nouă. Sfânta Liturghie s-a săvârşit zilnic, slujindu-se în limba greacă şi în limba română. Am simţit încărcătura duhovnicească şi sfinţenia săvârşirii atâtor liturghii în aceste biserici micuţe.

La Milesi, foarte aproape de „Casa Iubirii”, am ajuns la Mănăstirea Părintelui Porfirie, construcţie albă, înconjurată de flori, răspândind multă pace. Unul dintre ucenicii Părintelui Porfirie, domnul Yorgu, ne-a vorbit anul acesta, la fel ca şi acum doi ani, cu atâta simplitate şi naturaleţe despre Părintele Porfirie, încât mi-am adus aminte de cuvintele Părintelui Rafail Noica: Ortodoxia este firea omului. Şi cred că aceasta am văzut în ucenicul Părintelui Porfirie: un om firesc.

Aproape de sufletul meu a fost Mănăstirea Pantocrator pe care o mai văzusem acum cinci ani. Mănăstirea, deosebit de frumoasă ca arhitectură, adăposteşte moaştele celor aproape două sute de călugări ce au fost ucişi aici de către turci în secolul al XVIII-lea. Patru dintre aceste moaşte sunt întregi şi se păstrează într-o încăpere din apropierea bisericii, în racle dispuse orizontal, acoperite cu sticlă, în faţa cărora maicile au avut bunătatea de a ne lăsa să ne rugăm cât am dorit.

Dintre sfinţii la care am mers, probabil  cel mai cunoscut nouă a fost Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Efrem cel Nou. În urmă cu trei ani, maica stareţă ne-a dăruit papucul care a stat în piciorul sfântului şi care de atunci se păstrează în biserica noastră din Hasdeu. A urmat de atunci un şir lung de minuni pe care Sfântul Efrem cel Nou le-a făcut cu cei care i-au cerut ajutorul. Aproape de biserica unde se află moaştele sale, am văzut şi smeritul mormânt al Maicii Macaria, cea căreia sfântul i s-a descoperit şi care i-a aflat moaştele.

La Mănăstirea Sagmata, a Sfântului Luca al Crimeii, am urcat pe jos cei circa patru km de drum cu serpentine, unii dintre noi luând dealul pieptiş din dorinţa de a scurta drumul. Urcuşul acesta amintea de pelerinajul pe care l-am făcut pe jos, anul acesta, la Mănăstirea Nicula. Sus, la mănăstire, toată lumea a uitat greutatea urcuşului. Biserica are mai mult de 400 de sfinte moaşte; nu cred că am întâlnit mănăstire care să aibă adunate mai multe moaşte. Afară, Părintele Daniel, părinte român stabilit în Grecia, ne-a mărturisit că atunci când moaştele Sfântului Luca au fost aduse în parohia dumnealui, a simţit în mod real prezenţa Sfântului Luca al Crimeii. Mărturia nu a fost întâmplătoare deoarece aici se află o bucăţică din inima neputrezită a sfântului, mitra sa de arhiereu, instrumente chirurgicale cu care opera şi multe desene şi schiţe ale sfântului.

A urmat insula Evia şi Biserica Sfântului Ioan Rusul, sfânt atât de viu şi de prezent în vieţile noastre. Părintele Iacov Tsalikis, părinte contemporan nouă, povestea cum i se adresa foarte firesc Sfântului Ioan, spunându-i că în Atena este bolnav în spital cutare sau cutare om, iar Sfântul Ioan se ridica din raclă şi mergea în capitală pentru a-i vindeca pe aceşti oameni bolnavi. Când se întorcea în biserica sa, era văzut cum se aşeza din nou în raclă. Tot pe insula Evia am ajuns la Mănăstirea Cuviosului David Bătrânul, unde a vieţuit şi a fost stareţ Părintele Iacov Tsalikis, precum şi la Mănăstirea Sfântului Partenie, vindecător de cancer.

Am parcurs cu vaporul drumul la Sfântul Nectarie. Ştiam din anii trecuţi că în largul mării pescăruşii se apropie de vapor şi iau din zbor, din mâinile oamenilor, bucăţile de pâine pe care aceştia le ţin întinse. Aşa s-a întâmplat şi acum: zburau foarte aproape de noi şi ne luau mâncarea din mâinile pe care le ridicam spre ei. La intrarea în mănăstire se pot vedea, pe un deal alăturat, mai multe peşteri săpate care adăposteau cândva pustnici. Biserica impunătoare străjuieşte insula. Am intrat în chilia sfântului, privind multe din cărţile sale, bureţi de mare pe care-i aduceau pescarii, „prietenii săi”, şi multe obiecte personale păstrate. Am urcat până la mănăstirea unde se află Icoana Maicii Domnului Hrisoleontissa, unde Sfântul Nectarie obişnuia să se retragă pentru a se ruga, aşa cum a făcut cu puţin timp înainte de a părăsi Eghina şi de a adormi. În ciuda durerilor de care suferea, maica stareţă de aici ne-a dat personal, la fiecare, să bem din uleiul care arde la candela din faţa acestei icoane.

Cea de-a treia mănăstire de pe insulă la care am ajuns e cea a Sfântului Mare Mucenic Mina, descoperită de Sfântul Nectarie pe când construcţia era în paragină, şi a cărei obşti s-a aflat mai apoi sub îndrumarea unuia dintre ucenicii sfântului, Părintele Amfilohie Makris. În perioada când era la mănăstirea sa din Eghina, Sfântul Nectarie s-a întâlnit cu Sfântul Mina, despre care i s-a spus că locuieşte pe această insulă, iar apoi a fost văzut vorbind cu el în chilia sa. Cât de vii, de prezenţi şi de lucrători sunt sfinţii în mănăstirile lor şi nu numai!

În centrul Atenei am revăzut Biserica Sfântului Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi şi unul dintre sfinţii contemporani atât de îndrăgiţi! Era de o simplitate şi de o smerenie extraordinare, împletite cu osteneala duhovnicească doar de el şi de Dumnezeu ştiută. Catedrala mitropolitană adăposteşte moaştele întregi ale Sfintei Muceniţe Filoteea, ocrotitoarea Atenei. Şi acolo am avut timp pentru a ne ruga în voie. Ca într-o oază de linişte am ajuns apoi, foarte aproape de centrul capitalei, la Mănăstirea din Kareas, deosebit de frumoasă şi înconjurată de flori minunate.

Bucuria întâlnirii atâtor sfinţi, pe care îi ştiam fiindcă citisem vieţile lor şi ne rugam lor, şi cea a vizitării atâtor locuri minunate a fost întregită de dragostea cu care am fost înconjuraţi în toate aceste zile de către familia Părintelui Marcu şi de către fiii săi duhovniceşti.

În ultimele zile, doamna Maria, sora Părintelui Marcu, ne-a arătat camera părintelui, o încăpere micuţă, curată, modestă. Avea multe icoane şi fotografii ale părinţilor contemporani. M-am bucurat să văd pe masa Părintelui Marcu o icoană dăruită familiei de către biserica noastră. Surorile părintelui sunt smerite, nu vorbesc mult de fratele lor, deşi se citeşte din atitudinea pe care o au, dragostea pe care i-o poartă fratelui şi Părintelui lor. Când am ajuns prima oară în această casă binecuvântată, am întâlnit o tânără de vârsta mea pe nume Maria. Mama acesteia, profesoară de muzică, mi-a povestit că Maria se născuse cu o boală de inimă şi a fost operată după câţiva ani, când era deja mărişoară. Pe patul de spital fiind, a văzut că venise la ea în salon un călugăr care o vindecase. Maria i-a povestit acest lucru mamei sale, iar aceasta i-a telefonat Părintelui Marcu, întrebându-l dacă dânsul a fost la spital la Maria şi a vindecat-o. Părintele Marcu i-a răspuns: „Nu am fost eu, ci Părintele Porfirie.” Fiind puţin nedumerită, am întrebat-o pe mama Mariei dacă Părintele Porfirie mai trăia sau adormise când se petreceau aceste lucruri, la care dânsa mi-a spus: „Părintele Porfirie murise, iar din răspunsul Părintelui Marcu mi-am dat seama cum vorbesc cei doi Părinţi, Porfirie şi Marcu, unul fiind în viaţă, iar celălalt trecut în veşnicie”.

 Text: Anca Mureşan

Foto: Romina Sopoian

Arthos, nr. 3(3)/2013

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>