Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Adăugat pe Ian 14, 2015 in Recenzii | 0 comentarii

Când sfinţenia trece pragul închisorii

Când sfinţenia trece pragul închisorii

Arhimandritul Spiridon, Duhovnicul închisorilor

Alcătuită din scrierile-mărturisiri ale Arhimandritului Spiridon Kislykov, părinte călugăr misionar în perioada tulbure a sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Duhovnicul închisorilor este o carte despre nevoia covârşitoare a omului de a se pocăi şi despre frumuseţea chemării la sfinţenie, chiar şi a celor mai dispreţuiţi dintre noi.

Părintele Spiridon a bătut ani la rând la porţile închisorilor Siberiei şi i-au deschis peste 25.000 de deţinuţi din temniţele ţariste, care i s-au spovedit. În spaţiul îngust al celulei de detenţie, preotul misionar a avut astfel ocazia să cunoască oameni care au ales crima şi răzvrătirea până la absurd, care s-au epuizat experimentând firea umană în toată nimicnicia ei, dar şi sfinţi tăinuiţi, care au murit luând asupra lor crimele altora. Conştient că fiecare dintre aceşti condamnaţi, pe drept sau pe nedrept după legile lumeşti, rămânea preţios pentru Dumnezeu, capabil de o profundă înţelegere a celuilalt, Părintele Spiridon Kislykov a reuşit să topească învârtoşări, să înlăture false mecanisme de apărare, să vindece răni vechi, dincolo de care un singur drum mai era posibil pentru cei sinceri: pocăinţa.

Cartea vorbeşte despre toate acestea, punându-ne înainte chipuri fascinante, de mare forţă, fie prin dorul apropierii de Dumnezeu, fie prin suferinţa aproape martirică a recunoaşterii, a asumării şi a lepădării unor păcate groaznice, devenite a doua fire pentru cei din închisori şi nu numai. Prin prisma acestor chipuri vii pe care le înfăţişează, Duhovnicul închisorilor este o oglindă în care ne putem uita pentru a ne lămuri întrucâtva adevărul despre noi înşine, căci privind la statura duhovnicească a unora dintre nebunii întru Hristos despre care cartea dă mărturie, ale căror gesturi de evlavie cutremură şi miră, ne putem da seama uşor despre puţinătatea noastră. O explicaţie pentru slăbiciunea lumii în care trăim şi a noastră înşine o dă chiar unul dintre aceşti nebuni întru Hristos înfăţişaţi, „nenea Maxim”, un ţăran despre care se credea că avea darul vederii înainte şi care spune, referindu-se parcă anume la duhul lumii contemporane: „Pentru a trăi după Evanghelie… trebuie să fii nebun. Atât timp cât oamenii vor fi deştepţi şi cumpătaţi, Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni pe pământ”.

Cartea are meritul de a spune lucrurilor pe nume, neascunzând niciuna dintre faţetele realităţii, recunoscând realitatea de netăgăduit că păcatul face parte din noi şi că drumul spre sfinţenie nu e decât o continuă ridicare din greşeală. De asemenea, citind-o, ne putem da uşor seama că aceleaşi ispite bântuie lumea astăzi ca şi altădată: sunt oamenii care se smintesc din pricina clerului, creştini care îşi transformă credinţa în superstiţie şi formalitate, oameni care cred că sfinţenia e doar o stare de graţie şi nu luptă continuă cu păcatul, după cum sunt şi alţii – nesimţitori, batjocoritori şi îndrăzneţi cu cele sfinte. Dar dincolo de toate acuzele şi învinuirile care se aduceau acum un secol şi se aduc şi în zilele noastre credincioşilor de către cei ce nu vor sau ezită să se apropie de Biserica lui Hristos, lucrarea Părintelui Spiridon a limpezit apele atunci, şi le limpezeşte şi acum, arătând clar că Ortodoxia nu se confundă cu aceste căderi, ci este cu adevărat urmarea Mântuitorului, închinare în Duh şi-n Adevăr.

 Text: Maria-Magdalena Goia

Foto: Florin Todea

Arthos, nr. 2(2)/2013

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>